Iran intre revolutia islamica si revolutia democratica (II)

Insa, numeroase bloguri si site-uri ale opozitiei rareori se ocupa de imaginea de ansamblu. Acestea sunt concentrate in special pe sublinierea represiunii brutale si argumentarea faptului ca regimul Khamanei s-a indepartat de radacinile sale islamice si promisiunile sale revolutionare de justitie, libertate si independenta.
Nu este suficient pentru a aduce o schimbare de regim in tara. O a doua parte ar trebui sa prezinte unele detalii despre modul in care protestatarii vor sa vada viziunea lor de schimbare transformata in realitate. Cel putin, opozitia ar fi trebuit sa dezbata aceasta problema, lucru care nu il face acum, la fel ca Mousavi, care a renuntat la cererea sa anterioara ca viitoarele alegeri prezidentiale sa nu mai fie supravegheate de Ministerul de Interne ci de un organism non guvernamental. Acest gest ar putea, mai devreme sau mai tarziu, deschide calea pentru un compromis cu presedintele Mahmoud Ahmadinejad, care ar putea duce la un guvern de uniune nationala compus din partizanii lui si liderii opozitiei.

O diferenta majora intre 1979 si 2010, este ca Internetul ofera o mare oportunitate pentru un tip de dezbatere, care era de neconceput pana in urma cu un deceniu Pe de alta parte, ceea ce miscarea din 1979 si cea din prezent o au in comun este ideea de a face uz de politica in zilele siite religioase. Ayatollah Khomeini a fost cel care a folosit astfel de tactici. El a folosit în mod constant comemorarea a 40 zile de doliu pentru martirii regimului Şahului in scopul de a atrage tot mai multi oameni, avand in vedere ca multimile ce erau deja in strada deveneau din in ce mai entuziaste si a utilizat luna sfinta a Ramadanului pentru a incarca natiunea cu o fervoare revolutionara.
Incercarile opozitiei de astazi de a incerca sa-i copieze exemplul lui Khomeini nu au reusit si datorita faptului ca tabara lor nu are un lider religios de statura lui.
Lovitura aproape fatală, pe care a dat-o Khomeini regimului şahului statea în decretul emis care prevedea ca a trage in protestatari neinarmati este echivalent cu a trage intr-o copie a Coranului Sfânt. Cei mai multe dintre soldatii Shahului, fiind recruti şiiţi au acceptat interpretarea lui Khomeini. Multi dintre ei au pierdut deja credinta in comandantii lor, dupa ce angajati ai bancilor au dezvaluit, in septembrie 1978, ca ofiterii de armata de top au facut transferuri de sume mari in strainatate. Pana in ianuarie 1979, puterea armatei s-au redus de la 300.000 la peste 100.000, in principal datorita dezertarilor.

Prin contrast, exista putine dovezi ca masurile fortelor de securitate ale actualului regim – puternic indoctrinte, Gărzile Revoluţionare, miliţia Basij, sau a poliţiei armate – sunt ezitante atunci când s-a ordonat să innabuse demonstratiile La randul sau, regimul, conştient de pericolul de a crea martiri si un precedent in istorie, a avut grija sa faca uz minim de foc ..
In timpul celor 12 luni ale miscarii revolutionare, care se intindea din 1978 pana in 1979, utilizarea nediscriminatorie a foculului de catre fortele armate ale regimului Shah a condus la 10.000 – cifra guvernului – si 40.000 – statistica opozitiei – de decese. In sase luni de protest stradal de aceasta data potrivit opozitiei, au murit 106 protestatari..

Dacă această interpretare a situatiei actuale din Iran s-a concentrat exclusiv asupra dinamicii politice interne, aceasta nu inseamna ca fortele externe sunt neimportante. Avand in vedere importanta geo-strategica a Iranului in regiune si in lume, orice miscare de catre guvernele nu prea prietenoase din Vest, impotriva Teheranului, il obliga să modifice situatia interna in mod dramatic.
Insa putem avea de a face si cu o renastere a nationalismului iranian daca puterile occidentale impun in continuare sanctiuni economice impotriva Teheranului prin intermediul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, iar opozitia ar inceta, fara indoiala, protestele si ar incepe sa coopereze cu administratia Ahmadinejad pentru a face fata unei amenintari comune nationale sub stindardul patriotismului.
Cu o istorie ce se întinde pe şase milenii, iranienii au evoluat în naţionalişti de neclintit în timpurile moderne,fapt pe care liderii din Vest nu isi pot permite sa il ignore.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: